BENGA, divinitate nefastă în mito-folclorul și superstițiile țiganilor; drac, demon. Vezi definitia »

DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. Vezi definitia »

LARGÁ vb. I. tr. A desprinde dintr-o aeronavă un obiect pentru a fi lansat în timpul zborului. ♦ A îndepărta o ambarcație de la chei sau de la navă cu ajutorul unei căngi. [< fr. larguer, it. largare]. Vezi definitia »

AGREGÁ vb. I. refl. (Despre molecule, corpuri etc.) A se uni într-un tot; a se alipi. [P.i. agreg. / < lat. aggregare, cf. fr. agréger]. Vezi definitia »

BLAGA, Lucian (1895-1961, n. sat Lăncram, jud. Alba), poet, dramaturg, filozof și eseist român. Acad. (1936), prof. univ. de filozofia culturii la Cluj. Inițial expresionistă, cultivînd vitalismul dionisiac, de esență nietzscheană („Poemele luminii”, „Pașii profetului”), lirica sa, deschisă miracolelor lumii, este străbătută de năzuința și dejnădejdea cunoașterii, de setea de transcendent, de sentimentul dorului și obsesia morții („În marea trecere”, „Lauda somnului”, „La curțile dorului”). Poeziile sale postume celebrează simbolurile germinației, devenirea cosmică, dragostea. Ca dramaturg, de formulă espresionistă, interpretează original fondul mitic („Zamolxe”, „Tulburarea apelor”, „Meșterul Manole”) și istoric național („Avram Iancu”, „Anton Pann”) sau valorifică sugestiile psihanalizei („Daria”, „Fapta”). Autobiografia „Hronicul și cîntecul vîrstelor” urmărește formarea personalității sale intelectuale. Romanul autobiografic „Luntrea lui Caron” (publicat postum, 1990), este o cronică a destinului dramatic al autorului și al poporului român după al doilea război mondial. Aforisme și cugetări („Pietre pentru templul meu”, „Discobolul”). Traduceri din literatura universală (Goethe, Lessing, Hölderlin). Este autorul unui sistem filozofic original, organizat trilogial, care cuprinde cele cinci orientări ale filozofiei în tradiția kantiană: cunoaștere („Trilogia cunoașterii”), valori („Trilogia valorilor”), cosmologie și antropologie („Trilogia cosmologică”), și are în centru ideea de mister. A criticat pozitivismul și scientismul, susținînd ideea autonomiei filozofiei și a celorlalte forme de creație. În teoria cunoașterii a pledat pentru un raționalism extatic, completînd mijloacele logice de cunoaștere (plus-cunoaștea) cu mijloacele de natură supralogică (minus-cunoașterea); a teoretizat dogma ca metodă imprimîndu-i un sens epistemologic și metafizic. În explicarea creației culturale a apelat la categoriile inconștientului și a considerat stilul drept factorul definitoriu al culturii. Vezi definitia »