OȘTÍRE, oștiri, s. f. (Pop.) Armată, oaste, oștime. – V. oști. Vezi definitia »

AUTOMIȘCÁRE s. f. mișcare, dezvoltare, devenire neîntreruptă a naturii, societății și gândirii, determinată de cauze, de contradicții interne proprii tuturor obiectelor și fenomenelor. (după rus. samodvijenie) Vezi definitia »

CUTEZÁRE, cutezări, s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță, temeritate. – V. cuteza. Vezi definitia »

SUPĂRÁRE, supărări, s. f. Faptul de a (se) supăra. 1. Neplăcere, necaz, suferință; nevoie, neajuns, lipsă. ◊ Expr. Să nu-ți (sau să nu vă) fie cu supărare sau dacă (sau de) nu ți-ar (sau v-ar) fi cu supărare, formulă de politețe prin care se exprimă teama de a nu deranja sau ofensa pe cineva prin ceea ce faci. Fără supărare! formulă de politețe prin care cineva arată că nu se consideră jignit sau deranjat ori prin care se cere cuiva să nu se supere când i se spune un adevăr (neplăcut). ♦ Greutate, povară, piedică. ♦ (Pop.) Pagubă, stricăciune, deranj. 2. Întristare, amărăciune, tristețe. 3. Furie, iritare, mânie. – V. supăra. Vezi definitia »

TERMINÁRE, terminări, s. f. 1. Faptul de a (se) termina; sfârșire, isprăvire. 2. (Înv.) Terminație (2). – V. termina. Vezi definitia »