defáimă (-me), s. f. – Ponegrire, calomniere. Lat. *diffamia (Pușcariu 495; Rosetti, I, 165), format ca infamia. Este cuvînt înv. și rar. În general, cercetătorii preferă să plece de la vb. *diffamāre, prin intermediul unei var. pop. *diffamiāre (Lambrior 372; Candrea-Dens., 477; Tiktin; Candrea). – Der. defăima, vb. (a ponegri, a calomnia, a discredita), apare din sec. XVII; defăimător, adj. (care defăimează). Cf. faimă. Vezi definitia »

SUBSIDÉNȚĂ s.f. Mișcare de coborâre a unor mase de aer atmosferic, însoțită de încălzirea aerului. ♦ Coborâre repetată, discontinuă a fundului unei mări, unde se acumulează depozite sedimentare de grosime mare. [Cf. fr. subsidence, lat. subsidentia – sediment]. Vezi definitia »

FOTOSTEREOGRÁMĂ s. f. ansamblu de două fotograme corespondente care conțin același obiectiv din fotoperspectiva realizată din două puncte de stație diferite. (< fr. photostéréogramme) Vezi definitia »

pălmítă, pălmíte, s.f. (înv. și reg.) palmă. Vezi definitia »

RẤȘNIȚĂ, râșnițe, s. f. 1. Mașină rudimentară de măcinat sare, porumb etc., compusă din două pietre suprapuse, dintre care cea de deasupra se învârtește cu ajutorul unui mâner. ◊ Expr. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge dintr-o situație bună într-una rea; a scăpăta. A-i umbla cuiva gura ca o râșniță = a vorbi foarte mult; a vorbi întruna; a nu mai tăcea din gură. ♦ Moară primitivă mișcată cu ajutorul animalelor de tracțiune. 2. Instrument de bucătărie cu care se macină boabele de cafea, de piper etc. – Din bg. răšnica. Vezi definitia »