plásmă (plásme), s. f. – 1. Invenție, creație. – 2. Lichid intercelular. – Mr. plasmă. Gr. πλάσμα, sec. XVIII, înv. (Gáldi 230) și modern din fr. plasma. – Der. plăsmui, vb. (a inventa, a crea, a produce; înv., a falsifica); plăsmuitor, s. m. (creator; înv., falsificator); proplăsmui, vb. (a transforma, a reface), înv., creație verbală a lui Dosoftei; plastografie, s. f. (falsificare a scrisului), mr. plastografie, din ngr. πλαστογραφία; plastograf, s. m. (falsificator), din gr. πλαστογράφος; plastic, adj., din fr. plastique; plasticitate, s. f. (ușurință la modelare; faptul de a fi sugestiv); plastur (var. plasture, plastor(e), plastru), s. n. (cataplasmă), din ngr. ἔμπλαστρον, cf. blasture, dublet al lui pleașter, s. n. (cataplasmă), din germ. Pflaster. Sl. plastyryĭ provine din rom. (Vaillant, BL, XVI, 11). Vezi definitia »

PALATOGRÁMĂ s. f. reprezentare grafică a punctelor de contact ale limbii cu suprafața palatului. (< fr. palatogramme) Vezi definitia »

BAROCÓRĂ adj., s. f. (Plantă) la care însămânțarea se face pe loc. (<fr. barochore) Vezi definitia »

STÉMĂ, steme, s. f. 1. Semn convențional distinctiv, caracteristic și simbolic, al unei țări, al unui oraș, al unei dinastii etc.; emblemă, blazon. 2. Coroană, diademă. ◊ Expr. A fi cu stemă-n frunte = (despre oameni) a fi (sau a se crede) mai deosebit, mai grozav decât alții. 3. (Înv.) Piatră prețioasă. 4. Semn caracteristic, pată sau smoc de păr (de altă culoare) pe fruntea unor animale. – Din ngr. stémma. Vezi definitia »

RELÁXĂ, relaxe, s. f. Tip de saltea confecționată din burete de material plastic. – Denumire comercială. Vezi definitia »