Definita cuvantului pletoră
PLÉTORĂ s. f. 1. Cantitate de sânge sau de lichide depășind valorile normale în întreg organismul sau numai în anumite părți ale lui; stare morbidă provocată de această supraîncărcare și care se manifestă prin roșeața pielii și a mucoaselor, palpitații, puls accelerat, respirație scurtă etc. 2. Cantitate mare de obiecte sau de ființe (lipsite de valoare). ◊ Pletoră semantică = aglomerare (excesivă) de sensuri la unele cuvinte. – Din fr. pléthore.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu pletoră
samuráslă s. f. – Plantă de cultură care crește spontan din semințele pierdute în timpul recoltării. – Var. samoraslă, samulastră, samurastră. Sl. samoraslŭ (Cihac, II, 325; Conev 71), de la samo „același” și raslĭ „germen”, cf. sb., cr. samorast. Vezi definitia »
patáșcă1, patáște, s.f. (reg.) 1. numele mai multor mijloace de transport sau al unor părți componente ale acestora (targă, brancardă, năsălie, dric, roabă, fundul căruței, corlată la car, loitră, drug, șa, tașcă etc.). 2. (la pl.) colțunași umpluți cu griș. 4. dedițel de pădure. Vezi definitia »
stârcitúră, stârcitúri, s.f. (înv.) piperniceală. Vezi definitia »
SCALIÓLĂ s.f. Placă ușoară fabricată din ipsos cu zgură sau cu rumeguș, care se întrebuințează la construirea de pereți interiori ușori. [Pron. -li-o-. / < it. scagliola]. Vezi definitia »
míntă (-te), s. f. – Plantă (Mentha piperita, Mentha cripsa). – Mr. mentă. Sl. męta, în loc de mętva (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Byhan 319; Tiktin; Conev 44; Candrea; Berneker, II, 44). Mai puțin probabil der. din lat. menta (Koerting 6190; Pușcariu 1089), din gr. μίνθα (Diculescu, Elementele, 482) sau din mag. menta (Pușcariu, Dacor., VII, 117). E dubletul lui mentă, s. f., din fr. menthe. Vezi definitia »