LARÁRIU, lararii, s. n. (Livr.) Încăpere în casele romane unde se păstrau statuetele larilor și penaților. – Din lat. lararium. Vezi definitia »

ANOPLOTÉRIU s.m. (Pal.) Animal erbivor fosil din eocenul superior. [Pron. -riu. / < fr. anoplothérium]. Vezi definitia »

CALCIU (‹ fr. {i}; {s} lat. calc- „var”) s. n. Element chimic (Ca; nr. at. 20, m. at. 40,08, p. t. 842-848ºC; p. f. 1.439ºC), metal alb-argintiu, moale, din familia metalelor alcalino-pămîntoase. Se găsește în natură numai sub formă de combinații (calcar, gips etc.). Se prepară prin electroliza unui amestec de clorură de calciu anhidră și fluorură de calciu. În combinații funcționează în starea de valență. 2. Face parte din compoziția organismului animal, avînd un rol plastic în formarea țesutului osos. Compușii săi au multiple utilizări în construcție, în industrie etc. și în terapeutică (pentru recalcificare, ca antialergic și sedativ). A fost descoperit (1808) de H. Davy și J.J. Berzelius. Vezi definitia »

DESTINATÓRIU, -IE, destinatorii, adj. Care fixează o destinație. – Din fr. destinatoire. Vezi definitia »

ACHÍU¹, achii, s. m. (Bot.: înv.) Țelină¹. – Cf. lat. apium. Vezi definitia »