mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi. Vezi definitia »

ȚIPÍȘ, țipișuri, s. n. (Reg.) Pantă abruptă, povârniș, pripor. Vezi definitia »

scuturíș, scuturíșuri, s.n. (reg.) scuturare (a frunzelor, a florilor, a roadelor). Vezi definitia »

herléș, herléșă, adj. (reg.) (om) cu picioarele strâmbe; haitiș, crăcănat. Vezi definitia »

GÁLIȘ, -Ă adj. v. galeș. Vezi definitia »