CONJÚNCT, -Ă adj. intim legat, strâns unit. ◊ (gram.) forme conjuncte = formele scurte ale prezentului indicativ persoana 1 sg. și 3 sg. și pl. ale verbului „a fi” și formele neaccentuate de dativ și acuzativ sg. și pl. ale pronumelui personal; (muz.) treaptă conjunctă = treaptă care urmează alteia sau o precede imediat la interval de secundă. (< lat. coniuctus, fr. conjoint) Vezi definitia »

conflict mortal Vezi definitia »

INDISTÍNCT, -Ă adj. care nu se poate distinge bine, neclar. (< fr. indistinct, lat. indistinctus) Vezi definitia »

PERFÉCT, -Ă I. adj. 1. care întrunește toate calitățile; desăvârșit, ireproșabil, impecabil. 2. deplin, complet; absolut. ♦ (mat.) număr ~ = număr natural egal cu suma divizorilor săi. II. adv. cu desăvârșire. ◊ (afirmativ) de acord! foarte bine! excelent! III. s. n. timp al verbului care exprimă o acțiune petrecută și încheiată în trecut. (< lat. perfectus, germ. perfekt) Vezi definitia »

UZUFRÚCT s.n. Drept pe care îl are cineva de a se bucura de folosința unor lucruri care sunt proprietatea altuia, cu obligația de a le conserva substanța. [< lat. usufructus, cf. fr. usufruit]. Vezi definitia »