Definita cuvantului teren
TERÉN, terenuri, s. n. 1. Întindere de pământ delimitată (considerată după relieful sau după situarea sa în spațiu). ◊ Expr. A sonda (sau a pipăi, a tatona) terenul = a observa cu atenție situația, împrejurările, înainte de a întreprinde ceva; a se informa. A câștiga teren = a progresa puțin într-o acțiune; a-și consolida poziția. A părăsi terenul = a se da bătut, a ceda. A pierde teren = a pierde șansele de succes. ♦ Solul privit din punct de vedere geologic, geografic etc. Terenuri paleozoice. ♦ Loc, regiune. 2. Fig. Domeniu de activitate, de preocupări. ◊ Loc. adv. Pe teren = la fața locului; la locul de producție. 3. (Urmat de determinări care arată destinația) Spațiu special amenajat într-un anumit scop. Teren de sport. – Din fr. terrain.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu teren
GÚLDEN s.m. Unitate monetară în Olanda, echivalentă cu un florin. [< fr., ol. gulden]. Vezi definitia »
BIOGÉN, -Ă, biogeni, -e, adj. (Despre roci) Care rezultă din activitatea unor țesuturi vii. Calcar biogen. ♦ (Substantivat, n.) Preparat obținut din culturi de bacterii care îmbogățește solul în azot și se folosește ca îngrășământ în agricultură. [Pr.: bi-o-] – Fr. biogène (<gr.). Vezi definitia »
SEPTOGÉN, -Ă, septogeni, -e, adj. (Despre bacterii) Care produce putrefacție. – Din septic (după gazogen). Vezi definitia »
PLASMAGÉN, -Ă adj. care produce plasmă. (< fr. plasmagène) Vezi definitia »
ANTRÉN s. n. Însuflețire, vioiciune, animație, bună dispoziție. – Din fr. entrain. Vezi definitia »