Definita cuvantului frânge
FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-și frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-și compromite situația prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-și frânge mâinile = a-și împreuna mâinile și a-și îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioșa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăștiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu frânge
CONVÍNGE vb. III. tr. A face pe cineva prin probe, prin argumente etc. să recunoască adevărul sau să adopte o părere într-o anumită chestiune. ♦ refl. A-și da seama, a se încredința că ceva este într-un anumit fel. [P.i. convíng, perf.s. -insei, part. -ins. / < lat., it. convincere, după învinge]. Vezi definitia »
CONTRÁGE vb. I. refl. 1. (despre două vocale, silabe învecinate) a se reduce la o singură emisiune vocalică. 2. (med.) a se contracta. II. tr. a reduce o frază la o propoziție prin reducerea fiecărei propoziții la o parte din ea. (< lat. contrahere) Vezi definitia »
mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur. Vezi definitia »
la sânge expr. 1. (d. un examen, un concurs, o competiție etc.) greu, dur, dificil, solicitant. 2. (d. un control) extrem de riguros. Vezi definitia »
FĂRĂDELÉGE, fărădelegi, s. f. (Înv. și pop.) Faptă rea; nelegiuire, ticăloșie, mișelie. [Var.: fărdelége s. f.] – Fără + de4 + lege (după sl. bezakonije). Vezi definitia »