rădăcínă (rădăcíni), s. f. – Parte a plantei aflată în pămînt. – Mr. (a)rădățină. Lat. radῑcῑna (Pușcariu 1423; Densusianu, Hlr., 159; REW 6995), cf. logud. raigina, v. razina, fr. racine. – Der. rădăcinos, adj. (cu multe rădăcini); înrădăcina, vb. (a prinde rădăcini); desrădăcina, vb. (a fi smuls din rădăcini, a extirpa). Vezi definitia »

REGISTRATÚRĂ, registraturi, s. f. Serviciu într-o instituție, întreprindere etc. unde se înregistrează corespondența intrată și ieșită; biroul, localul unde funcționează acest serviciu. – Din germ. Registratur. Vezi definitia »

scuturáică s.f. (reg.) soi de struguri timpurii. Vezi definitia »

PENTASULFÚRĂ s.f. Sulfură a cărei moleculă conține cinci atomi de sulf. [< fr. pentasulfure]. Vezi definitia »

DEBÓȘĂ s.f. (Franțuzism) Exces, abuz de mâncare și de băutură. ♦ Decădere a moravurilor. [< fr. débauche]. Vezi definitia »