SIMFONÍE, simfonii, s. f. 1. (În trecut) Ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor); (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți. ♦ Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental. 2. Fig. Ansamblu (armonios) de elemente care concură la producerea unui anumit efect; spec. îmbinare armonioasă de culori. – Din lat. symphonia, fr. symphonie. Vezi definitia »

HISTOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care studiază formarea, evoluția și compoziția țesuturilor organice. (< fr. histologie) Vezi definitia »

SOCIOGRAFÍE s.f. Observare, înregistrare și descriere a societăților concrete în afara oricăror concluzii teoretice; sociologie empirică. [< germ. Soziographie, cf. lat. societas – societate, gr. graphein – a scrie]. Vezi definitia »

PATOGENEZÍE s. f. ansamblu de simptome provocate la omul sănătos prin aplicarea unei substanțe în doză homeopatică. (< fr. pathogénésie) Vezi definitia »

HIBERNÁȚIE s. f. hibernare. ♦ ~ artificială = hibernoterapie. (< fr. hibernation, lat. hibernatio) Vezi definitia »