CONSOÁNĂ, consoane, s. f. Sunet al vorbirii format din zgomote produse în diferite puncte ale canalului fonator prin închiderea (urmată de deschidere bruscă) sau prin strâmtoarea acestuia; semn grafic, literă care reprezintă un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona. Vezi definitia »

SICILIÁNĂ s.f. 1. Vechi dans italian cu mișcare moderată; melodia acestui dans. 2. (În sec. XVII-XVIII) Parte lentă a lucrărilor instrumentale; formă a ariilor lirice. [Pron. -li-a-. / < it. siciliana]. Vezi definitia »

UREOPOIÉZĂ s. f. formarea de uree în organism. (< fr. uréopoïèse) Vezi definitia »

sembiánță, sembiánțe, s.f. (înv.) înfățișare. Vezi definitia »

TRAVERSIÉRĂ s.f. (Mar.) Lanț folosit pentru a ridica ancorele care nu intră în mare. [Pron. -si-e-. / < fr. traversier]. Vezi definitia »