CORDÓN, cordoane, s. n. I. 1. Cingătoare (de material plastic, de panglică, de pânză, de piele etc.); centură, curea. ♦ Panglică lată de mătase purtată diagonal pe piept, de care sunt prinse anumite decorații înalte; gradul cel mai înalt al unei decorații. 2. (Geogr.; în sintagma) Cordon litoral = fâșie de uscat care desparte o lagună sau un liman de mare; săgeată litorală, perisip. 3. Ansamblu de fire electrice foarte flexibile, folosite în telefonie. 4. (Anat.; în sintagma) Cordon ombilical =ombilic. 5. Margine a unei monede cu grosimea mai mare decât partea centrală. II. 1. Șir de posturi militare însărcinate cu un serviciu de pază; linie compactă, formată de obicei din soldați care au ca sarcină să asigure ordinea în cazul unei afluențe de oameni. ◊ Cordon sanitar = ansamblul măsurilor de izolare la care este supusă o localitate sau o țară unde bântuie o boală molipsitoare; (concr.) patrulă sau grup de patrule care asigură această izolare. 2. (Înv.) Frontieră, graniță. – Din fr. cordon. Vezi definitia »

PARTENOGENÓN s.m. (Biol.) Organism rezultat prin partenogeneză. [< fr. parthénogenon, cf. gr. parthenos – fecioară, genos – urmaș]. Vezi definitia »

-TRON² elem. „tub cu vid, accelerator de particule elementare”. (< engl. -tron, cf. gr. /elek/tron, chihlimbar) Vezi definitia »

DIVIZIÓN, divizioane, s. n. Subunitate de artilerie sau de cavalerie care corespunde unui batalion. [Pr.: -zi-on] – Din rus. divizion, fr. division. Vezi definitia »

BURDÓN s. n. 1. Procedeu primitiv de acompaniament constând din persistența unui sunet, susținut de voce sau de un instrument. 2. Tub grav, fără găuri, care emite un singur sunet continuu, la cimpoi. 3. Coardă gravă, de acompaniament, la lăută, liră etc. 4. Registru de orgă cu timbru închis. (< fr. bourdon, it. bourdone) Vezi definitia »