șlofár, șlofári, s.m. (reg.) tocilar. Vezi definitia »

ESCOBÁR s. m. om care uzează de șiretlicuri; om viclean, chițibușar; ipocrit. (< fr. escobar) Vezi definitia »

GEOSTAȚIONÁR, -Ă, geostaționari, -e, adj. (Despre sateliți artificiali) Care gravitează pe o traiectorie astfel calculată încât deplasarea să se facă cu viteza de rotație a Pământului, rămânând în poziție fixă în raport cu un reper de pe Pământ. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géostationnaire, engl. geostationary. Vezi definitia »

TRĂISTÁR, trăistari, s. m. Meșteșugar care face traiste. – Din traistă + suf. -ar. Vezi definitia »

coșár (-re), s. n. – 1. Hambar, pătul. – 2. Staul, grajd. – 3. Împletitură de nuiele, leasă. – 4. Colibă, bordei. – Var. coșer, coșare, coșară, coșerie. Mr. cușare, megl. cușară. Sl. (bg. košara, sb. kòšara), din aceeași rădăcină ca și coș, fiind vorba în general de împletitură făcute cu nuiele de răchită (Cihac, II, 75; DAR). Totuși, explicația este incertă, fiind vorba de un cuvînt care, în alte limbi sl., provine cu siguranță din rom. (slov. košar, rut. košiera, pol. koszara, cf. Wedkiewicz, Mitt. Wien., 274). Berneker 586 a încercat să explice cuvîntul sl. prin rom. casă, mr. cășare (cf. împotrivă Capidan, Raporturile, 207). – Der. coșerar, s. m. (muncitor care face împletituri de răchită; sărman care trăiește într-o colibă). Coștei, s. n. (hambar) pare rezultat al unei confuzii a lui coșar cu bg. kăšta „casă” (Graur, BL, IV, 75), fără legătură cu coștei „castel” (Tiktin). Același lucru se poate spune despre coștereață, s. f. (cocină; ogradă), contaminare a lui coșar cu bg. kăšta „casă”, sb. kučèrica „colibă”, rom. porcăreață, coteneață. Vezi definitia »