ARMONÍE¹, armonii, s. f. Potrivire desăvârșită a elementelor unui întreg. ♦ Bună înțelegere în relațiile dintre două persoane, două colectivități etc. ♦ Îmbinare melodioasă a mai multor sunete (în muzică sau în poezie); spec. (Muz.) concordanță fonică între sunete. ◊ Armonie imitativă = efect stilistic obținut prin alăturarea unor cuvinte ale căror sunete imită sau sugerează un sunet din natură. Armonie vocalică = fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt. ♦ Parte a teoriei muzicale care studiază acordurile în compoziție. – Din fr. harmonie, lat. harmonia. Vezi definitia »

terfăríe, terfăríi, s.f. (reg.) masă dată la părinții miresei după cununie. Vezi definitia »

SCRIBOMANÍE s. f. scriptomanie. (< fr. scribomanie) Vezi definitia »

SEMISTABULÁȚIE s. f. Procedeu de creștere și de întreținere a vitelor prin menținerea lor aproape tot timpul în grajd. – Semi- + stabulație. Vezi definitia »

DUODENOPLASTÍE s. f. refacere chirurgicală a duodenului. (< fr. duodénoplastie) Vezi definitia »