STRÂMTOÁRE, strâmtori, s. f. 1. Loc strâmt, îngust, între munți sau între dealuri; defileu, trecătoare. ♦ P. gener. Loc îngust. 2. Fâșie îngustă de apă care leagă două mări sau oceane și se află între două porțiuni de uscat apropiate. 3. Faptul de a fi strâmt. 4. Fig. Situație grea, stânjenitoare (datorită lipsei de bani); încurcătură, jenă (financiară). – Strâmt + suf. -oare. Vezi definitia »

BLAMÁRE s.f. Acțiunea de a blama; reprobare. [< blama]. Vezi definitia »

PÂRÂITOÁRE, pârâitori, s. f. 1. Aparat rudimentar de lemn prevăzut cu aripioare, care, mișcate de vânt, produc un zgomot strident și alungă păsările din semănături, livezi, vii etc.; zbârnâitoare. 2. Fâșie de hârtie care se leagă de cele două capete de sus ale spetezelor zmeului și care, la înălțarea acestuia, produce un pârâit puternic; zbârnâitoare. 3. Specie de lăcustă de culoare cafenie sau neagră, care în timpul zborului, produce un fel de pârâturi (Psophus stridulus). [Pr.: -râ-i-. – Var.: pârăitoáre s. f.] – Pârâi + suf. -toare. Vezi definitia »

PROGRADÁRE s.f. (Geol.) 1. Proces de lărgire și de înălțare spre uscat a unei plaje prin depunerea nisipului dislocat de apă. 2. Mărire a concentrației în carbonați și în alte săruri în orizonturile superioare ale solului ca urmare a mișcării ascendente a apei. [Cf. engl. progradation < lat. progredi – a înainta]. Vezi definitia »

scoáre s. f. – (Trans.) Zgură. Lat. scoria (Pușcariu 1556; REW 7739; Candrea; Rosetti, I, 171). Este dubletul lui scorie, s. f., din fr. scorie și din sgură. Vezi definitia »