TAOÍSM s. n. direcție principală a filozofiei antice chineze, în cadrul căreia s-au manifestat două curente, unul materialist și altul idealist, după interpretarea dată noțiunii de „tao”. ◊ religie chineză, amalgam al cultului spiritelor naturii și ale strămoșilor, al ideilor lui Lao-dzî și al diverselor credințe. (< fr. taoïsme) Vezi definitia »

REPUBLICANÍSM s. n. (Rar) Concepție care susține republica drept formă de guvernământ; atitudine, activitate în favoarea republicii. – Din fr. républicanisme. Vezi definitia »

BALCANÍSM, balcanisme, s. n. Cuvânt sau construcție sintactică specifică unor limbi balcanice. – Balcani (n. pr.) + suf. -ism. Vezi definitia »

POSTIMPRESIONÍSM s. n. ansamblul curentelor artistice care, după sfârșitul sec. XIX, s-au separat de impresionism. (< fr. postimpressionnisme) Vezi definitia »

SINTETÍSM s. n. Faptul, însușirea de a fi sintetic; caracter sintetic. – Sintet[ic] + suf. -ism. Vezi definitia »