LUSTRUITÓR, -OÁRE, lustruitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care efectuează operația de lustruire. 2. S. n. Instrument confecționat din oțel sau din bronz cromat, cu mâner de lemn, care servește în legatorie la lustruirea legăturilor de piele. [Pr.: -tru-i-] – Lustrui + suf. -tor. Vezi definitia »

VALSATÓR, -OÁRE, valsatori, -oare, s. m. și f. Persoană care valsează. – Valsa + suf. -tor. Vezi definitia »

stabor s. m. sg. judecată țigănească. Vezi definitia »

DADOFÓR, dadofori, s. m. Purtător de faclă în trecut. – Din ngr. dadophóros. Vezi definitia »

DISCIFLÓR, -Ă adj. cu receptaculul floral în formă de disc. (< lat. disciflorus) Vezi definitia »