STRẤJNIC, -Ă, strâjnici, -ce, s. m. și f. (Înv. și reg.) Cal (sau iapă) între unu și trei ani, neînvățat la ham. – Slav (v. sl. strižĩnikŭ). Vezi definitia »

STÓLNIC, stolnici, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător care purta grija mesei domnești, fiind șeful bucătarilor, al pescarilor și al grădinarilor. ♦ Șef bucătar boieresc. 2. (Pop.) Persoană care conduce nunta și servește nuntașii la masă. – Din sl. stolĩnikŭ. Vezi definitia »

FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique. Vezi definitia »

MIRÍFIC, -Ă adj. (și adv.) minunat; măreț; admirabil. (< fr. mirifique, lat. mirificus) Vezi definitia »

pîrdálnic (pârdálnică), adj. – 1. Blestemat, îndrăcit. – 2. (S. m.) Diavol. – Var. purdalnic. Sl. prodalĭnikŭ „vînzător”, dar probabil cu sensul existent deja în sl. de „trădător”, cf. sb. prodati „a vinde” și „a trăda”. Relația cu a pierde (Philippide, Principii, 147), cu pol. pierdel „pîrț” (Cihac, II, 246) sau cu pradă „jaf” (Tiktin; Candrea) nu e sigură. Vezi definitia »