căpăț s.n. (reg. înv.) măsură de lemn cu care se ia vama la moară; căpete, căuș, gâf, mertic. Vezi definitia »

istéț (isteáță), adj. – Ager la minte, deștept, iscusit, priceput. Sl. istĭcĭ „inculpat”, cf. bg. istec „reclamant”, rus. istec „creditor” (Tiktin; DAR; Pușcariu, Lr., 358); pentru evoluția semantică, cf. hoț. Der. din sl. istŭ „sigur” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 271; Cihac, II, 151), pare mai puțin probabilă. – Der. isteție (var. istețime, înv., istețeală, isteciume), s. f. (iscusință, agerime); isteți, vb. (a deveni isteț). Vezi definitia »

popéț, popéți, s.m. (reg.) 1. numele a două specii mici; molan și zvărlugă. 2. nume dat mai multor insecte din familia lăcustelor, care scot un țârâit asemănător cu fâșâitul coasei. Vezi definitia »

VĂSULÉȚ, văsulețe, s. n. Văsușor. – Vas + suf. -uleț. Vezi definitia »

TĂBUIÉȚ, tăbuiețe, s. n. Tăbâltoc. – Ucr. tobolec'. Vezi definitia »