DEȘTEPTĂCIÚNE s. f. Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deștept. – Deștept + suf. -ăciune. Vezi definitia »

piericiúne, piericiúni, s.f. (înv.) 1. pieire. 2. ofilire, uscare (a plantelor, a florilor). 3. efemeritate (faptul de a fi trecător, efemer). Vezi definitia »

fericăciúne s.f. (înv.) fericire. Vezi definitia »

îndoiciúne s.f. (înv.) îndoială. Vezi definitia »

PREZENTAȚIÚNE s.f. v. prezentáție. Vezi definitia »