FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊ Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită; p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (1). 2. (Pop.) Fractură. 3. (Rar) Spărtură. – Lat. *franctura (=fractura) sau frânt + suf. -ură. Vezi definitia »

ENCEFALÓZĂ, encefaloze, s. f. (Med.) Denumire generică pentru o afecțiune cerebrală degenerativă. – Din fr. encéphalose. Vezi definitia »

ADRENALÍNĂ s.f. Hormon al glandelor suprarenale, folosit în medicină în special ca vasoconstrictor. [< fr. adrénaline]. Vezi definitia »

fără frecvență Vezi definitia »

pliúhă s.f. (reg.) 1. rachiu de calitate inferioară; pliuhău, pliuhniță, pliușcă. 2. cățea; haită (de câini). 3. (deprec.) femeie de moravuri ușoare. Vezi definitia »