FLÚIER, fluiere, s. n. 1. Instrument muzical popular de suflat, alcătuit dintr-un tub subțire de lemn prevăzut cu găuri. 2. Instrument mic, mai ales de metal, cu care se fluieră; fluierătoare. 3. (Tehn.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se pot emite diferite sunete, făcând să treacă prin el un curent de gaze sau de aburi, întrebuințat mai ales pentru semnalizare. 4. Șuierătură, fluierătură. 5. (Pop.) Gambă; tibia. [Pr.: -flu-ier] – Cf. alb. floere. Vezi definitia »

IZOMÉR, -Ă adj., s.m. (Substanță) care prezintă izomerie. [Var. isomer, -ă adj., s.m. / < fr. isomère, cf. gr. isos – egal, meros – parte]. Vezi definitia »

CAZIÉR s. n. 1. mobilă compartimentată unde se păstrează acte, dosare etc. ♦ ~ judiciar = fișă de evidență cu datele privind antecedentele penale ale unei persoane. 2. (poligr.) dulăpior în care se păstrează litere. (< fr. casier) Vezi definitia »

OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Rar) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). Vezi definitia »

ofițér (ofițéri), s. m. – Militar cu grad superior. Fr. officier, prin intermediul germ. Offizier și probabil al rus. oficer (Sanzewitsch 206; Tiktin). Apare pentru prima dată la Axinte Uricariul (înainte de 1766). – Der. ofițeresc, adj. (de ofițer); ofițerește, adv. (ca ofițerii); ofițerime, s. f. (corp ofițeresc); subofițer, s. m. grad superior sergentului și inferior sublocotenentului). Cf. oficiu. Vezi definitia »