Definita cuvantului piper
PIPÉR, (1, 2) piperi, s. m., (3) s. n. 1. S. m. Plantă tropicală din familia piperaceelor, cu tulpina lungă și subțire, târâtoare sau agățătoare, ale cărei fructe, în formă de boabe (negre la maturitate), sunt folosite (ca atare sau pisate) drept condiment (Piper nigrum); p. restr. (la sg.; de obicei cu sens colectiv) fructul acestei plante; boabele pisate ale acestei plante. ◊ Loc. adj. Cu piper = (despre glume, anecdote etc.) piperat (3), ușor indecent, picant. ◊ Expr. (Fam.) A avea (sau a fi cu) piper pe limbă = a fi ironic, răutăcios, caustic. A i se sui (sau a-i veni cuiva) piperul la nas = a se supăra, a se mânia. A da (cuiva) cu piper (pe) la nas = a supăra, a mânia, a ofensa (pe cineva); a face (cuiva) aluzii răutăcioase. A face (pe cineva) cu sare și cu piper = a dojeni, a mustra aspru (pe cineva); a face cu ou și cu oțet. A-i sta (cuiva) ca piperu-n nas = a-i fi (cuiva) nesuferit; a-i sta ca sarea-n ochi. ♦ Fig. Element dinamic, înviorător sau plin de haz. 2. S. m. (Bot.; reg.) Ardei; p. restr. fructul acestei plante. ◊ (în compusul) Piperul-apelor = silnic (Glechoma hederacea). ◊ Piper roșu = boia de ardei. 3. S. n. Numele unui dans popular care se joacă la nunți; melodie după care se execută acest dans. – Din ngr. pipéri, sl. piperŭ.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu piper
CLÍPER1 s. n. 1. velier de cursă lungă, foarte rapid, cu arboradă bogată. ◊ barcă de sport cu o formă specială care îi dă suplețe la manevre. 2. avion de cursă lungă pentru transportul rapid de oameni și materiale. (< fr., engl. clipper, germ. Klipper) Vezi definitia »
SĂBIÉR, săbieri, s. m. (Înv.) Fabricant de săbii. [Pr.: -bi-er] – Sabie + suf. -ar. Vezi definitia »
foféngher s. m. – Luceafăr. Cuvînt incert, menționat o singură dată de Odobescu, care îi dă etimologia; din gr. φῶς „lumină”, φέγγει „strălucește”. Nu apare în alt text, nici nu pare posibilă der. propusă. Vezi definitia »
gáșper (gáșperi), s. m. – Țigan. – Var. gașpar. De la Gaspar, unul din cei trei magi (DAR; Șeineanu, Semasiol., 174; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 179). – Der. gașperiță, s. f. (țigancă); ghesperiță, s. f. (vrăjitoare). Vezi definitia »
CENTROMÉR s. n. regiune prin care cromozomul se atașează de fibrele fusului în timpul diviziunii celulare. (< fr. centromère) Vezi definitia »