dulúță s. f. – (În expresia a fugi duluță) A fugi iute. Origine necunoscută. După Șeineanu, Chien, 258 și Pușcariu, Dimin., 77, de la dulău „cîine”. Pascu, Beiträge, 40, pleacă de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluță. În sfîrșit, Scriban îl consideră un vocativ, de la un nume Duluță care nu apare. Stabilirea unui etimon este și mai dificilă dacă se are în vedere că nu se cunoaște valoarea exactă a cuvîntului. Ar putea fi o der. umoristică de la du-l (cf. ia-l și du-l), cu suf. dim. -uță. Vezi definitia »

CONSECVÉNȚĂ s.f. 1. (În logica scolastică) Implicația și decurgerea formulelor logice una din alta. 2. Caracteristică a gândirii corecte care respectă legile și regulile de formare și transformare într-un sistem deductiv. ♦ Fel de a acționa logic și pe aceeași linie de conduită; linie de conduită fermă, neschimbătoare. ◊ Cu consecvență = în mod consecvent. [Var. consecuență s.f. / cf. lat. consequentia, it. consequenza, fr. conséquence]. Vezi definitia »

PÓMPĂ² s. f. 1. fast, strălucire, splendoare; alai, suită, cortegiu. 2. ĕ funebre = serviciu care se ocupă cu efectuarea înmormântărilor. (< fr. pompe, lat. pompa) Vezi definitia »

VIULÍȚĂ, viulițe, adj. f. (În expr.) Vie-viuliță = vie, nevătămată. – Din viu² + suf. -ul-iță. Vezi definitia »

TETRÓZĂ s. f. monozaharidă cu patru atomi de carbon în moleculă. (< fr. tétrose) Vezi definitia »