Ț s. m. invar. A douăzeci și cincea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană semioclusivă dentală sonoră (4)). [Pr.: țe]. Vezi definitia »

pocúț¹, pocúțari, s.n. (reg.) pachet mic, legătură mică, ghem mic; pachețel, legăturică, ghemuleț. Vezi definitia »

nutréț (nutréțuri), s. n. – Furaj (verde). Lat. nūtrῑcium „nutritiv, alimentar” (Șeineanu, Semasiol., 183; Pușcariu 1210; Candrea-Dens., 1264; REW 6004), păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169); din lat. nūtrῑre, din care s-a format în sec. XIX, nutri, vb. (a hrăni), vb. pe care Pușcariu 1209 îl semnala în mod greșit ca tradițional. – Der. nutritiv, adj. din fr. nutritif; nutriment, s. n. (aliment), din lat. nutrimentum, sec. XIX; nutritor, adj. (hrănitor), după fr. nourrissant; nutriți(un)e, s. f., din fr. nutrition. Vezi definitia »

BRÂULÉȚ, brâulețe, s. n. 1. Diminutiv al lui brâu; brâușor, brânișor. 2. Numele mai multor dansuri populare; melodie după care se execută aceste dansuri; brâu. [Pr.: brâ-u-] – Brâu + suf. -uleț. Vezi definitia »

ȘPIȚ¹ s. m. rasă de câini cu păr pufos și urechi drepte. (< germ. spitz) Vezi definitia »