CONSISTÓRIU s.n. 1. Consiliu al împăraților romani. ♦ Loc unde se ținea acest consiliu. 2. Instanță judecătorească ecleziastică. ♦ Consiliu al cardinalilor, prezidat de papă. ♦ Adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc. [Pron. -riu. / < lat. consistorium – adunare, cf. fr. consistoire, germ. Konsistorium, it. consistorio]. Vezi definitia »

DICÁZIU s. n. inflorescență cimoasă la care florile se formează în două direcții. (< fr. dichasium) Vezi definitia »

GADOLÍNIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -niu. / < fr. gadolinium]. Vezi definitia »

RAHAGÍU, rahagii, s. m. (Înv.) Fabricant sau vânzător (ambulant) de rahat. [Var.: rahatgíu s. m.] – Rahat + suf. -giu. Vezi definitia »

AMÓNIU s. n. radical cu proprietăți de metal monovalent, din compunerea sărurilor amoniacale. (< fr. ammonium) Vezi definitia »