COMPOZÍT, -Ă, compoziți, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcătuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (și substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat în special prin capitelul cu volute și cu foi de acantă, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple și numeroase, dispuse în inflorescențe în formă de capitule și adesea cu latex în organele vegetative; compozee; (și la sg.) plantă din această familie. ◊ (Adjectival) Plantă compozită. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc într-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociază în mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus. Vezi definitia »

OOFÍT s.n. (Biol.) Plantă în stare de ovul sau de spor. [< fr. oophyte, cf. gr. oon – ou, phyton – plantă]. Vezi definitia »

PĂRĂDUÍT, -Ă, părăduiți, -te, adj. (Reg. și fam.) 1. (Despre construcții, mobile etc.) Dărăpănat, degradat, stricat, distrus. 2. (Despre bani, averi etc.) Risipit, irosit. – V. părădui. Vezi definitia »

CĂLÍT², -Ă, căliți, -te, adj. I. 1. (Despre metale) întărit prin călire. 2. Fig. (Despre oameni) Întărit, rezistent; încercat. II. (Despre alimente) Prăjit în grăsime. – V. căli. Vezi definitia »

POLIDIMÍT s. n. sulfură naturală de nichel. (< fr. polydymite) Vezi definitia »