NÚMEN s.n. (Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (La Kant) a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine; b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var. noumen s.n. / cf. fr. noumène, it. noumeno, germ. Noumenon < gr. noumenon – ceea ce este gândit]. Vezi definitia »

MUTAGÉN, -Ă adj., s. m. (agent) care provoacă apariția unor mutații (3). (< fr. mutagène) Vezi definitia »

TÉRMEN s.n. 1. Dată dinainte fixată pentru executarea unei plăți, a unei obligații etc.; scadență. 2. Interval de timp (dinainte stabilit) în limita căruia trebuie să se înfăptuiască, să se întâmple ceva. [< fr. terme, cf. lat. terminus]. Vezi definitia »

SUTIÉN s.n. Obiect de îmbrăcăminte femeiască care susține sânii. [Pron. -ti-en, pl. -ne, -nuri. / < fr. soutien(-gorge)]. Vezi definitia »

CARBOGÉN s. n. amestec de bioxid de carbon cu oxigen, stimulent al căilor respiratorii. (< fr. carbogène) Vezi definitia »