prăznicésc, prăzniceáscă, adj. (înv.) care se referă la praznicele bisericești; care se face la praznice, de praznice. Vezi definitia »

pisc (píscuri), s. n. – 1. Cioc de păsări. – 2. Vîrf ascuțit de munte. – 3. Proră. – 4. Partea de dinainte a căruței. Sl. piskŭ, care apare numai cu sensul de fluier, dar care ar trebui să însemne și „pisc”, ca slov. pisk, ceh., pol. pisk (Cihac, II, 557; Tiktin). E dubletul lui plisc, s. n. (cioc), cu l expresiv; atît acest tratament cît și înrudirea evidentă cu piț(igoi) arată că în rom. cuvîntul a fost tratat drept expresiv, ca și cioc. Din același etimon provine și piscoaie (var. piscoace, piscoci), s. f. (fluier de trestie), cf. pițigoaie; piscoi (var. piscoaie), s. n. (deschizătură prin care curge măcinișul); piscui, vb. (Trans., Mold., a piui), din sl. piskati. Vezi definitia »

MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În orânduirea feudală, în Țară Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc. Vezi definitia »

TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc. Vezi definitia »

CIOCOIÉSC, -IÁSCĂ, ciocoiești, adj. Care ține de ciocoi¹, privitor la ciocoi¹, specifîc ciocoilor¹. [Pr.: -co-iesc] – Ciocoi¹ + suf. -esc. Vezi definitia »