Definita cuvantului plângăreț
PLÂNGĂRÉȚ, -EÁȚĂ, plângăreți, -e, adj. 1. Care este totdeauna gata să plângă; care plânge ușor; care se vaită, se plânge mereu; plângător, plângăcios. 2. (Despre voce, glas etc.) Care aparține unui om plângăcios, care trădează pe omul plângăcios; plin de durere, tânguitor, trist, jalnic; plângător, plâns2. – Plânge + suf. -ăreț.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu plângăreț
mistréț (mistreáță), adj. – Ambiguu, promiscuu. Lat. mĭxtῑcius (Candrea, Conv. Lit., XXXIX, 1132; Candrea, Éléments, 16; Candrea-Dens., 1087; Tiktin), cf. sp. mestizo. Se zicea și se mai zice încă despre tot ce aparține în același timp la două rase sau naturi diferite (timp mistreț, timp nedeterminat, între bun și rău); sau despre plante ori despre animale sălbatice care aparțin unei specii cultivate sau domestice (măr mistreț, măr pădureț: porc mistreț, „porc sălbatic” sau „de pădure”). Pentru infixul r, cf. abruz. ammistricari față de rom. amesteca. Ipoteza unui lat. *mixturicius (Pușcariu, Dacor., VII, 478) nu e necesară. Der. din alb. mistrec „pitic” (Șeineanu, Création metaphorique, II, 1905, 92) nu e admisibilă; din contră, alb. trebuie să provină din rom. (Capidan, Dacor., VII, 154). – Der. mistricioniu, adj. (Banat, hibrid); mistrițat, adj. (Olt., hibrid; amestecat). Vezi definitia »
ștrapáț, ștrapáțuri, s.n. (reg.) 1. muncă, osteneală; alergătură. 2. (în loc. adj.) de ștrapăț = a) (despre oameni) de corvoadă; b) (despre obiecte) de dârvală. Vezi definitia »
MOȚ2, MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț1. Vezi definitia »
CUPÉȚ, cupeți, s. m. (Reg.) Negustor. – Din sl. kupĩcĩ. Vezi definitia »
cleánț (cleánțuri), s. n. – 1. Pas, defileu. – 2. Stîncă, țanc. Sb. klanac (gen. klánca), după Drăganu, Dacor., III, 704 și DAR. În Banat și Trans de Sud. Vezi definitia »