Definita cuvantului vornic
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu vornic
STÓIC, -Ă I. adj. 1. referitor la stoicism. ♦ școală ~ă = școală filozofică întemeiată de Zenon în sec. IV a. Chr. în Grecia antică, care conținea elemente materialiste în concepția despre natură și în teoria cunoașterii, dar care în domeniul eticii se menținea pe poziții idealiste, propovăduind supunerea față de soartă. 2. ferm, neclintit. II. s. m. f. 1. adept al stoicismului. 2. om cu multă tărie sufletească. (< fr. stoïque, lat. stoicus) Vezi definitia »
URETROSCÓPIC, -Ă adj. Referitor la uretroscopie. [< fr. urétroscopique]. Vezi definitia »
FÓTIC, -Ă adj. Referitor la lumină, produs de lumină. [< engl. photic]. Vezi definitia »
CARBONÍLIC, -Ă, carbonilici, -ce, adj. (Chim.; despre substanțe) Care conține, în moleculă gruparea funcțională carbonil. ◊ Compuși carbonilici = denumire generică pentru aldehide și cetone. – Din engl. carbonylic. Vezi definitia »
TOTÉMIC, -Ă, totemici, -ce, adj. Care aparține unui totem, privitor la totem sau la totemism. – Din fr. totémique. Vezi definitia »