ONOMÁSTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique]. Vezi definitia »

PORFÍRĂ¹, porfire, s. f. (Înv.) Purpură. – Din ngr. porfíra. Vezi definitia »

SEZÍNĂ s.f. (Jur.) Drept de luare imediată în posesiune a unei moșteniri legale, fără autorizația prealabilă a justiției. [< fr. saisine]. Vezi definitia »

TĂGĂDUÍNȚĂ, tăgăduințe, s. f. (Înv.) Tăgăduială. – Tăgădui + suf. -ință. Vezi definitia »

INVECTÍVĂ s. f. 1. vorbă de ocară; injurie, insultă. 2. expresie violentă în unele scrieri literare, cu funcție stilistică sau în scop polemic ori satiric. (< fr. invective, lat. invectivae) Vezi definitia »