Definita cuvantului ponei
PÓNEI, ponei, s. m. (La pl.) Rasă de cai caracterizată printr-o greutate mică a corpului și o talie redusă, originară din regiunile cu climat rece și cu vegetație săracă ale Angliei și ale Peninsulei Scandinave; (și la sg.) cal care aparține acestei rase. [Acc. și: ponéi] – Din fr. poney.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu ponei
CIUVÉI, ciuveie, s. n. v. CIOVEI. Obiect casnic, în special vas (de lemn); unealtă veche. [Var.: ciuvéi s. n.] – [DLRM] Vezi definitia »
CERMEI, com. în jud. Arad; 3.109 loc. (1991). Stație de c. f. Vezi definitia »
CRISTÉI, cristei, s. m. Pasăre călătoare mai mare decât mierla, cu penajul brun-măsliniu-roșcat, care trăiește pe câmp și în stufărișul din apropierea bălților și care se recunoaște mai ales prin sunetele ei scârțâitoare (Crex crex). ◊ Compus: cristei-de-baltă = pasăre călătoare acvatică, cu aripi scurte, cu ciocul lung și ascuțit, cu penajul brun-măsliniu (Rallus aquaticus). [Var.: crâstél, cârstél s. m.] – Din sl. krastĕlĩ. Vezi definitia »
corhéi adj. m. (reg.) care se ține de petreceri, chefliu, bețivan. Vezi definitia »
obicéi (obicéiuri), s. n. – 1. Uz, practică, stil. – 2. (Înv.) Tradiție, obiceiul pămîntului. – 3. (Înv.) Privilegiu. – 4. (Înv.) Contribuție, impozit. – Var. ob(l)icer(iu). Sl. obyčaj, din učiti „a învăța”, cf. ucenic, năuc (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov. običaj. Var., rare, arată o încrucișare cu oblici (Tiktin). – Der. obiceinic, adj. (înv., uzual, de stil); obicină, s. f. (înv., obicei), din sl. obyčinu „obișnuit”, sec. XVII; obicinui (azi redus la obișnui), vb. (a se deprinde, a se familiariza; a avea obiceiul; a practica); obicinuelnic, adj. (înv., obișnuit, uzual); obicinuință (var. modernă obișnuință), s. f. (obicei, uz, uzanță; familiaritate); obicinuit (var. obișnuit), adj. (uzual); obicinit, adj. (înv., obișnuit); neobișnuit, adj. (insolit); desobișnui, vb. (a se dezvăța). Vezi definitia »