vreávă s. f. – Strigăt. Bg. vrĕva (Tiktin). Sec. XVI, înv. – Der. vrevi, vb. (a țipa), înv. Vezi definitia »

LÁBĂ, labe, s. f. 1. Parte a piciorului de la gleznă în jos la animalele patrupede și la om; partea piciorului pe care calcă păsările (palmipede); p. gener. picior (al unor animale). ◊ Compuse: laba-mâței = a) ciupercă comestibilă de culoare albă, care crește prin pădurile umbroase și umede (Clavaria coralloides); b) ciupercă comestibilă mare cu tulpina albă, groasă și cărnoasă; creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = a) nume dat mai multor specii de ciuperci de pădure (Clavaria); b) crucea-pământului; laba-gâștei = a) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii (Geranium dissectum); b) ridurile formate în jurul ochilor (la persoanele în vârstă); c) (fam.) scris dezordonat, urât. ♦ (Mar.) Labă-de-pisică = încrețitură abia vizibilă a apei mării, semn al unui început de vânt. 2. (Fam. și depr.) Mână. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a înhăța (pe cineva sau pe ceva). A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a ajunge la mâna sau la discreția cuiva. – Din magh. láb. Vezi definitia »

IODÚRĂ s.f. Sare a acidului iodhidric. [< fr. iodure]. Vezi definitia »

RIGLÉTĂ s. f. 1. riglă de dimensiuni mici, în topografie pentru măsurarea unghiurilor. 2. rigla mobilă a unei rigle de calcul. (< fr. réglette) Vezi definitia »

perdejíță, perdejíțe, s.f. (înv.) femeie de serviciu căreia îi era încredințată cheia ușii. Vezi definitia »