TOI, toiuri, s. n. 1. (La sg.) Punctul culminant al unei acțiuni sau al unui fenomen în desfășurare. ♦ (Pop.) Partea principală, miezul unui lucru. 2. Învălmășeală, încăierare; tărăboi, zarvă. 3. (Înv.) Ceată, stol, cârd, grup. – Din tc. toy „banchet”. Vezi definitia »

cotói³, cotoáie, s.n. (reg.) 1. parte a căruței; cotóci, cotógi, mănuși, stâlpușori. 2. (la pl.) brațele ferestrăului. Vezi definitia »

MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi. Vezi definitia »

țăpói, țăpoáie, s.f. (reg.) 1. furcă de fier cu coada lungă pentru ridicat snopii, cocenii etc. 2. căpriorul din mijloc de la casele țărănești. 3. târnăcop. 4. unealtă de pescuit. 5. ghimpe (la plante). 6. par lung la pescuit. Vezi definitia »

COI, coaie, s. n. (Pop.) Testicul. – Lat. coleus. Vezi definitia »