hantiriu, hantirii s. m. (intl.) persoană credulă; victimă potențială a hoților. Vezi definitia »

MECÓNIU s.n. Materie fecală pe care o elimină pruncul imediat după naștere. [Pron. -niu. / < fr. méconium, cf. lat. meconium, gr. mekonion – suc de mac, opiu]. Vezi definitia »

ANTIMÓNIU (‹ germ., lat. m.) s. n. Element chimic (Sb; nr. at. 51, m. at. 121,75, p. t. 630 ºC, p. f. 1.645 ºC), semimetalic, întrebuințat în tehnică sub formă de aliaje; stibiu. A fost descoperit de chimistul german J. Thölde în 1450. Vezi definitia »

INTERNÓDIU s.n. v. internod. Vezi definitia »

LUTÉȚIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor; casiopeiu. (< fr. lutécium, germ. Lutetium) Vezi definitia »