IMPERFÉCT, -Ă, imperfecți, -te, adj. (Adesea adverbial) Lipsit de perfecțiune; cu defecte, cu lipsuri. ◊ Timp imperfect (și substantivat, n.) = timp verbal care aparține modului indicativ și care exprimă o acțiune din trecut, neterminată în momentul la care se referă vorbirea. – Din lat. imperfectus. Cf. fr. imparfait. Vezi definitia »

CONTRASUBIÉCT s.n. (Muz.) Melodie care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. [Pron. -biect, pl. -te. / după fr. contre-sujet]. Vezi definitia »

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus]. Vezi definitia »

HIPERCORÉCT, -Ă adj. (Despre pronunțări, grafii, forme gramaticale) Care conține o greșeală izvorâtă din teama de a nu greși. [< fr. hypercorrect]. Vezi definitia »

OBIÉCT s. n. 1. lucru, tot ceea ce poate fi perceput prin simțuri. ~ de inventar = mijloc de muncă de uz curent, parte din mijloacele circulante ale unei întreprinderi. 2. (ec.) ~ ul muncii = lucru asupra căruia acționează omul pentru a-l modifica potrivit nevoilor sale. 3. tot ceea ce preocupă gândirea, activitatea intelectuală a omului; ceea ce formează materia unei științe, a unei discipline. 4. (fil.) realitatea exterioară subiectului (1); (spec.) ceea ce este dat în cunoaștere, conținutul obiectiv al cunoștințelor subiectului. 5. (fig.) țintă, scop, țel. 6. complement (direct sau indirect). (< lat. obiectum, germ. Objekt) Vezi definitia »