Definita cuvantului vorbitor
VORBITÓR, -OÁRE, vorbitori, -oare, adj., subst. I. Adj. 1. Care vorbește; care folosește limbajul articulat. ♦ Care vorbește plăcut (și mult); vorbăreț, comunicativ. 2. Evident, edificator, elocvent. II. S. m. și f. 1. Persoană care vorbește, care folosește limbajul articulat. ♦ Persoană care povestește, care discută cu alții. 2. Orator, conferențiar. III. S. n. Cameră specială destinată întrevederilor dintre o persoană aflată într-un internat, într-un cămin etc. și cineva venit din afară. – Vorbi + suf. -tor (III după fr. parloir).
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu vorbitor
BINEFĂCĂTÓR, -OÁRE, binefăcători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care pricinuiește mult bine; bun, folositor. 2. S. m. și f. Persoană care face bine altora. – Din bine1 + făcător. Vezi definitia »
FĂCĂTÓR, -OÁRE, făcători, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care face, creează, realizează ceva. Compuse: făcător-de-bine = binefăcător. Făcător-de-rele = răufăcător. – Face + suf. -ător. Vezi definitia »
CĂZĂTÓR, -OÁRE, căzători, -oare, adj. Care cade. – Cădea + suf. -ător. Vezi definitia »
OMNIVÓR, -Ă adj. (Despre animale) Care se hrănește cu substanțe vegetale și animale. [< fr. omnivore, cf. lat. omnis – tot, vorare – a mânca]. Vezi definitia »
ȘONȚIȘÓR, șonțișori, s. m. (Rar) Diminutiv al lui șonț. Vezi definitia »