Definita cuvantului predicativ
PREDICATÍV, -Ă, predicativi, -e, adj. 1. (Gram.) Care formează sau poate forma predicatul (1); referitor la predicat. ◊ Verb predicativ = verb care poate forma singur predicatul unei propoziții. Nume predicativ = nume care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. Propoziție predicativă = propoziție care îndeplinește rolul de nume predicativ. 2. (Log.) Care se referă la predicat (2), care aparține predicatului. – Din fr. prédicatif.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu predicativ
OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus]. Vezi definitia »
PERCEPTÍV, -Ă adj. referitor la facultatea de a percepe; care (poate) percepe. (< fr. perceptif) Vezi definitia »
GENITÍV, genitive, s. n. (Gram.) Caz al declinării care indică dependența, apartenența, posesiunea și îndeplinește funcția de atribut. – Din fr. génitif, lat. genitivus [casus]. Vezi definitia »
EXORTATÍV, -Ă, exortativi, -e, adj. (Livr.) Care înflăcărează, îndeamnă (prin cuvinte) o persoană sau o colectivitate. – Din fr. exhortatif. Vezi definitia »
INTRANSITÍV, -Ă adj. v. intranzitiv. Vezi definitia »