Definita cuvantului clește
CLÉȘTE, clești, s. m. 1. Unealtă de fier sau de alt metal, alcătuită din doua brațe încrucișate și articulate între ele, care servește la apucarea, întoarcerea, tragerea etc. unei piese. ◊ Expr. A-i scoate cuiva vorba (din gură) cu cleștele = a depune mari insistențe pentru a face pe cineva să vorbească. ♦ Unealtă de fier asemănătoare cu un clește (1), folosită în diverse operații. Clește pentru cărbuni. 2. Fiecare dintre cele două apendice anterioare, în formă de clește (1), ale unor crustacee. [Pl. și: (n) clește] – Din sl. klĕšta.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu clește
AFINITÁTE s.f. 1. Potrivire, asemănare, apropiere (fizică sau morală). 2. Proprietate a substanțelor de a se combina chimic unele cu altele. 3. Înrudire prin alianță. [Cf. fr. affinité, lat. affinitas – înrudire prin alianță]. Vezi definitia »
cúrte (cúrți), s. f. – 1. Spațiu împrejmuit pe lîngă casă, ogradă. – 2. Împrejmuire, țarc. – 3. Conac, casă boierească. – 4. Palat domnesc. – 5. Totalitatea persoanelor care alcătuiesc suita domnitorului. – 6. Gardă de corp, gardă personală a domnitorului. – 7. (Înv.) Cer, rai. – 8. Tribunal, plen al unei instanței judecătorești. – 9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr. curte. Lat. *cŭrtem, var. populară de la cǒhortem (Diez, I, 140; Pușcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf. alb. kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp., port. corte, prov. cort, fr. cour). Este dublet al lui cohortă. Nu se înțelege de ce ar trebui să provină, mai curînd decît din lat., din gr. (Diculescu, Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129), fiind un cuvînt atît de general și genuin romanic. Sensul 9 traduce fr. cour. – Der. curtean, s. m. (slujbaș la palat; persoană care face parte din suita domnitorului); curteancă, s. f. (doamnă de la curtea unui domnitor); curtenesc, adj. (de curte; de curtean); curteneț, s. m. (Trans., Olt., persoană iscusită și activă, om priceput la toate); curtenește, adv. (în felul curtezanilor); curta, vb. (a face curte), pe baza fr. courtiser; curteni, vb. (a intra în slujba curții, a se introduce la curte; a face curte, a curta; a face complimente, a linguși, a tămîia); curtenitor, adj. (respectuos, politicos); curtenie, s. f. (slujba la curte; politețe, respect); curtezan, s. m., din fr. courtisan; curtezană, s. f., din fr. courtisane; curtină, s. f., din fr. courtine; curtuozie, s. f., din fr. courtoisie; încurți, vb. (a se stabili la curte, a duce viață de curtean), înv. (sec. XVI). Vezi definitia »
scalpete, scalpeți s. m. (intl.) 1. bătăuș, huligan. 2. lovitură la cap. Vezi definitia »
BONITÁTE s.f. 1. Calitatea unei zone forestiere de a produce arboreturi mai bune sau mai slabe din punctul de vedere al producției la hectar în material lemnos. 2. (Fin.) Solvabilitate, capacitate de plată și de credit. [< germ. Bonität, cf. lat. bonitas]. Vezi definitia »
PSIHORIGIDITÁTE s. f. caracteristică de comportament a unui bolnav care perseverează în propriile idei și convingeri, lipsit de dinamism adaptativ. (< fr. psychorigidité) Vezi definitia »