FRÚNZĂ, frunze, s. f. 1. Organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol). ◊ Loc. adv. Ca frunza și ca iarba = numeros. ◊ Expr. A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi. 2. Compus: frunză-de-potcă = plantă erbacee cu frunze de un verde strălucitor și cu flori verzui (Chenopodium murale). 2. (În sintagma) Frunze de ferigă = boală a tomatelor, provocată de un virus și manifestată prin îngustarea foliolelor, care devin aproape filiforme, luând înfățișarea frunzelor de ferigă. – Lat. frondia (< frons, -ndis). Vezi definitia »

COCAÍNĂ s. f. (Farm.) Alcaloid extras din frunzele de coca, întrebuințat ca anestezic local și ca stupefiant. – Din fr. cocaïne. Vezi definitia »

portretúră s.f. (înv.) portretistică. Vezi definitia »

TORSÁDĂ s. f. 1. (arhit.) motiv ornamental care imită o frânghie răsucită. 2. franj răsucit în spirală, care ornează draperii, perdele etc. (< fr. torsade) Vezi definitia »

MANICHIURÍSTĂ s.f. Lucrătoare care face manichiura; manichiureză. [Pron. -chiu-. / < manichiură + -istă]. Vezi definitia »