tălpíță, tălpíțe, s.f. (reg.) 1. tălpig (1). 2. chingă la războiul de țesut. 3. laviță în casele țărănești. Vezi definitia »

PURPURÍNĂ s. f. Substanță de culoare roșie-purpurie, extrasă din rădăcina unor plante din familia rubiaceelor, folosită la prepararea coloranților. – Din fr. purpurine. Vezi definitia »

REGÁLĂ s. f. vechi instrument muzical de suflat cu claviatură, un fel de orgă portativă. ◊ unul dintre registrele orgii. (< it. regale. fr. régale) Vezi definitia »

brîncă (-ci), s. f. – 1. Mînă. – 2. Membru anterior la animale, labă. – 3. Împinsătură, ghiont, vînt (se folosește de preferință la pl.). Lat. branca (Diez, Gramm., I, 30; Pușcariu 220; REW 1285; Candrea-Dens., 182; DAR); cf. it. branca, prov., sp., port. branca, fr. branche. În limba literară, aproape numai cu sensul 3; cu sensul de „mînă” este încă folosit curent în vestul Trans. (ALR 49). Pentru cuvîntul lat., cf. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, Paris, 1925, p. 206. Der. brîncălău, adj. (cu labe mari); brînciș, adv. (cu fața în jos, pe burtă); brîncuță, s. f. (plante, Sisymbrium, officinale; Nasturtium palustre; Nasturtium officinale); îmbrînci, vb. (a împinge violent, a înghionti); îmbrînceală, s. f. (ghiont, brînci; înghesuială, îngrămădeală, mulțime); îmbrîncătură, s. f. (înv., brînci); îmbrîncitură, s. f. (brînci). Din rom. a trecut în mag. bringa (Edelspacher 10). Vezi definitia »

LÍMĂ s. f. pilă, rașpel. (< fr. lime, lat. lima) Vezi definitia »