úric (-ce), s. n. – 1. Moștenire, fermă, proprietate rurală transmisă prin succesiune. – 2. Înscris de confirmare a unei moșteniri. – 3. Document, hrisov. – Mag. örök (Tiktin; Gáldi, Dict., 98). Der. din sl. urokŭ „sentință” (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 441) nu este posibilă. Apare în documentele slavorom. din 1392. – Der. uricar, s. m. (logofăt, pisar). Vezi definitia »

SINOSTÓZIC, -Ă adj. Referitor la sinostoză. [< fr. synostosique]. Vezi definitia »

ORTOSTÁTIC, -Ă adj. stând în picioare; (med.; despre unele fenomene) care se produce numai în poziție verticală. (< fr. orthostatique) Vezi definitia »

BÍBLIC, -Ă adj. Referitor la Biblie; din timpul Bibliei, asemănător cu Biblia. [< fr. biblique]. Vezi definitia »

-SEPTIC- Element prim și secund de compunere savantă cu semnificația „infectat”, „microbian”, „infecțios”. [< fr. -septique, cf. gr. septikos]. Vezi definitia »