CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon. Vezi definitia »

LATRÓN s. m. (în Roma antică) denumire dată hoților, sclavilor fugari sau soldaților care dezertau. (< lat. latrones) Vezi definitia »

barítón (baritoni), s. m. – Cîntăreț intermediar între tenor și bas. Fr. baryton. – Der. baritona, vb. (a cînta cu voce gravă), formație internă a rom. Vezi definitia »

BATALIÓN, batalioane, s. n. Unitate militară formată din mai multe companii. ♦ (Mai ales la pl.) Mulțime de ființe (organizate, încolonate). [Pr.: -li-on] – Din pol. batalion, rus. batalion. Cf. it. battaglione, fr. bataillon. Vezi definitia »

OVOGÓN s.n. Oogon. [Cf. fr. ovogonie < lat. ovum – ou, gr. gone – naștere]. Vezi definitia »