zi (zíle), s. f. – 1. Interval de timp între răsăritul și apusul Soarelui.; 24 de ore. – 2. Dată. – 3. Termen, soroc. – 4. Sărbătoare de aniversare sau onomastică. – 6. (Pl.) Timp, epocă. – 7. (Pl.) Viață. – 8. (Adv.) Ziua, în timpul cît este zi (1), în fiecare zi. – Mr. dzi, dzuă, megl. zuă, istr. zi. Lat. dĭes (Pușcariu 1940; REW 2632), cf. vegl. dai, it., prov., v. fr. di, v. it., cat., sp., port. dia. Forma art. ziua (ca stea › steaua) a dus la formarea unui dublet ziuă, care se folosește paralel, mai ales în anumite expresii, precum: se face ziuă, de cu ziuă, pînă’n ziuă, spre ziuă. Der. zili (var. înzili), vb. (a da viață lungă; Olt., a mînca prost, a-și duce zilele); ziler, s. m. (Trans., muncitor plătit cu ziua); zilnic, adj. (cotidian); zîuar, s. m. (Banat, ziler); deunăzi, adv. (într-o altă zi, zilele trecute); preziua, s. f. (ajun). Cf. astăzi, azi. Der. neol. ziar, s. n. (jurnal), după lat. diarium; ziarism, s. n. (jurnalism); ziarist, s. m. (gazetar); ziaristică, s. f. (gazetărie). Vezi definitia »

hărăzí (hărăzésc, hărăzít), vb. – 1. A da, a acorda. – 2. A dedica, a închina. – Mr. hărăsire, hărzire. Ngr. χαρίζω (Murnu 27), în parte prin intermediul sl. charizati. – Der. hărăzeală (var. hărăzitură), s. f. (înv., donație; închisoare); hărăzitor, adj. (care hărăzește). – Cf. har, haram. Vezi definitia »

vezi IPSILATERAL Vezi definitia »

îmbrânzí, îmbrânzésc, vb. IV (reg.) 2. a aduna oi pentru stână. 2. a mulge laptele oilor pentru a face brânză. Vezi definitia »

ABBASIZI, dinastie de califi arabi (750-1258) de Bagdad. Întemeiată de Abū’l-Abbas, descendent din Abbas (unchiul lui Mohamed). A. au luat puterea în urma unei răscoale, detronînd pe Omeiazi. În timpul A., arabii au atins cea mai mare putere, stăpînind un vast terit. care cuprindea, în timpul maximei lor expansiuni, o fîșie din S Franței, cea mai mare parte din Pen. Iberică, N Africii, Orientul Mijlociu și Apropiat, pînă la hotarele Indiei, iar știința, cultura și arta au cunoscut o mare înflorire. Cei mai cunoscuți califi din dinastia A. au fost: Mansur, Harun-al-Rașid și Mamun. În 945 au lipsiți de puterea laică de către dinastia Buizilor. După căderea califatului (1258), A. s-au mutat la Cairo, unde și-au păstrat situația de conducători religioși pînă la cucerirea Egiptului de către turci (1517). Vezi definitia »