SPÍRIT s.n. I. 1. Factor ideal al existenței (opus materiei); totalitatea facultăților intelectuale; rațiune, intelect; conștiință. 2. Inteligență; imaginație. 3. (În superstiții) Ființă imaterială, supranaturală. 4. Mod, fel de manifestare, de gândire. 5. Glumă, anecdotă. ♦ Vorbă de duh; ironie. ♦ A face spirite = a glumi. 6. Caracter specific a ceva. ♦ Sensul real a ceva. II. Semn grafic în scrierea greacă, care arată cum se pronunță din punctul de vedere al aspirației sunetul căruia i se adaugă. [< lat. spiritus, cf. it. spirito, fr. esprit]. Vezi definitia »

ÎNVESELÍT, -Ă, înveseliți, -te, adj. Care a devenit vesel, bine dispus. – V. înveseli. Vezi definitia »

stuhuít, stuhuítă, adj. (reg.) 1. (despre pereți, panouri, încăperi etc.) făcut din stuf. 2. (despre case, grajduri etc.) acoperit cu stuf. Vezi definitia »

ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. Vezi definitia »

WOLFRAMÍT s. n. Minereu din care se extrage wolframul. – Din germ. Wolframit. Vezi definitia »