Definita cuvantului asonanță
ASONÁNȚĂ s.f. 1. (Lit.) Rimă imperfectă formată numai din identitatea vocalei accentuate. ♦ Repetarea aceleiași vocale accentuate într-un vers sau într-o frază, însoțită de consoane asemănătoare, pentru a produce efecte expresive. 2. Corespondență de sunete. [< it. assonanza, cf. fr. assonance].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu asonanță
BĂLĂBĂNEÁLĂ, bălăbăneli, s. f. Mers nesigur, mișcare înceată, legănată sau împleticită. – Bălăbăni + suf. -eală. Vezi definitia »
MOTORÍNĂ s.f. Lichid vâscos care se extrage prin distilare din țiței sau din unele produse sintetice și este folosit drept combustibil la unele motoare. [Nume comercial]. Vezi definitia »
PRESCLERÓZĂ s.f. (Med.) Stare morbidă care precedă sclerozarea unui țesut. [< fr. présclérose]. Vezi definitia »
matracúcă (matracúci), s. f. – Femeie șleampătă, femeie stricată. Tc. matrakuka „penis”, din matrak „ciomag” (M. L. Wagner, BF, X, 14); cf. ngr. μαντραϰοῦϰα „spirit rău” (după Bogrea, Dacor., I, 263; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 256 și Gáldi 208, rom. provine din ngr.). Vezi definitia »
(?) COPENEÁȚĂ, copenețe, s.f. Cutiuță (ex.: cutia pentru chibrituri) Vezi definitia »