POLÍȚIE, poliții, s. f. 1. Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor. ◊ Expr. A face poliție = a menține ordinea într-un mod sever și autoritar. ♦ Pază, supraveghere, control (al ordinii, disciplinei). 2. Local în care se află instalată o poliție (1). 3. (La sg.; colectiv) Totalitatea polițiștilor (1) dintr-o poliție (2); reprezentanții poliției (1). – Din rus. polițija. Vezi definitia »

APOZÍȚIE, apoziții, s. f. Atribut substantival pus în cazul nominativ, indiferent de cazul substantivului determinat, sau, mai rar, în același caz cu substantivul determinat. – Fr. apposition (lat. lit. appositio, -onis). Vezi definitia »

OPSOMANÍE, opsomanii, s. f. Particularitate morbidă potrivit căreia unele persoane nu pot suporta decât anumite alimente. – Din fr. opsomanie. Vezi definitia »

COMIZERÁȚIE s. f. milă, compasiune. (< fr. commiseration, lat. commiseratio) Vezi definitia »

CLINODACTILÍE s.f. Malformație congenitală constând în devierea laterală a degetelor mâinii. [Gen. -iei. / < fr. clinodactylie, cf. lat. clino – a înclina, gr. daktylos – deget]. Vezi definitia »